OMV Petrom și Romgaz, pas important spre decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

OMV Petrom și Romgaz, pas important spre decizia finală de investiție în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră
În a doua campanie de foraj de explorare în apele de mare adâncime din zona românească a Mării Negre, cu șapte sonde săpate, încheiată în ianuarie 2016, s-au descoperit acumulări de gaze / Sursa foto: ExxonMobil
Publicat: 13/12/2022, 19:35

Cei doi titulari ai concesiunii Neptun Deep, cel mai mare perimetru offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, OMV Petrom și Romgaz, au depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) o document importat în cadrul procedurii de începere a dezvoltării proiectului, respectiv trecerea de la etapa de explorare la cea ce exploatare a concesiunii, au confirmat, pentru Gândul, reprezentanții OMV Petrom.

OMV Petrom, operator al proiectului Neptun Deep, a confirmat, marți, depunerea declarației de descoperire comercială de către titularii concesiunii.

„Declarația de descoperire comercială reprezintă un pas intermediar în procesul de luare a deciziei finale de investiție si începerii dezvoltării. Investiția totală a titularilor pentru dezvoltarea proiectului a fost estimată la până la 4 miliarde de euro. în contextul îndeplinirii tuturor pașilor procedurali, decizia finală de investiție este estimată pentru mijlocul anului 2023, iar prima producție de gaze pentru începutul anului 2027”, au transmis reprezentanții OMV Petrom.

OMV Petrom este operator al proiectului Neptun Deep, unde deține 50% din acțiuni, restul fiind deținute de Romgaz care a anunțat, în 1 august, finalizarea tranzacției de achiziție și transferul tuturor acțiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deținea jumătate, alături de OMV Petrom, din drepturile dobândite și din obligațiile asumate prin Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră, cunoscut sub denumirea de Neptun Deep. Preţul de achiziţie a fost de 1,06 miliarde de dolari, care poate fi ajustat pozitiv cu o valoare maximă de cel mult 10 milioane de dolari, în timp ce ajustarea negativă nu este limitată, conform deciziei Consiliului de Administrație al Romgaz și aprobată de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor.

Care este potențialul concesiunii

„Proiectul Neptun Deep are o însemnătate importantă și strategică pentru România în vederea asigurării securității energetice a țării noastre, mai ales în actualul context geopolitic. Suntem determinați să trecem la etapa de dezvoltare-exploatare în cel mai scurt timp, alături de partenerul nostru”, a declarat atunci directorul general al Romgaz de la acea vreme, Aristotel Jude.

„În sfârșit, în acest moment, urmează să aibă loc semnarea documentelor oficiale de preluare a activelor de către Romgaz de la Exxon pentru ceea ce înseamnă 50% din perimetrul Neptun Deep. Este activitatea care a fost pregătită astfel încât să putem să continuăm demersurile de la nivelul Guvernului pentru a putea să dezvoltăm tot ceea ce înseamnă capacitatea statului român de a-și îndeplini obiectivul pentru a deveni independent din punct de vedere al resurselor energetice, iar gazul este una dintre ele”, a spunea premierul la semnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru preluarea de către Romgaz a participației companiei Exxon.

În urma explorărilor din blocul Neptun, ExxonMobil și OMV Petrom au descoperit, în 2012, un rezervor de gaze estimat între 1,5 si 3 trilioane picioare cubice (respectiv între 42 si 84 miliarde metri cubi). Spre comparație, producția de gaze a României a fost de 9 miliarde de metri cubi în 2020, conform Direcției Generale pentru Energie a Comisiei Europene.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi...
Decizie pentru toți angajații din România. Guvernul a publicat deja procedura
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar